Sunday, 8 March 2026
1 minute de citit
Ziua Internațională a Femeii
Cu ocazia începerii lunii martie și apropierii Zilei Internaționale a Femeii, elevii și cadrele didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă numărul 1, Ploiești, și de la Școala Profesională Specială, orașul Plopeni, s-au reunit într-o ambianță plină de culoare și emoție, în cadrul atelierului de lucru ,,Mărțișoare și gânduri bune pentru 8 Martie''.
Activitatea a făcut parte din Proiectul Educațional Județean
,, Suntem egali ‘’, ediția a XI-a, un parteneriat menit să promoveze incluziunea socială, respectul reciproc și dezvoltarea abilităților practice prin colaborare și prietenie.
La atelier, elevii au realizat mărțișoare și felicitări în funcție de îndemânarea fiecăruia. La final, s-a realizat o expoziție cu toate lucrările lor.